BONUS 2

(pe trimestrul 2 2026)
al publicației „Noi și Cerul (literar)”
a Societății Astronomice Române de Meteori (SARM)

JUBILEUL DE 10 ANI AI ASTROCLUBULUI SARM GORJ (2019)
De Andrei Dorian Gheorghe



Când gorjenii se-opintesc
Nimic nu e în zadar:
Stelele se cumințesc,
Jiul e un râu solar.
(Andrei Dorian Georghe)

Pe 22-24 Martie 2019 Marcel Jinca (ajutat de soția sa, Aurelia Idița, și profesorul Mihai Andrei) a organizat, cu multe sacrificii, o acțiune absolut memorabilă, cu participare națională și multă astropoezie, de celebrare a Jubileului de 10 ani ai Astroclubului SARM Gorj.
Participanții au fost întâmpinați la Hotelul Brâncuși din Târgu Jiu și pentru început nu au rezistat să nu facă o plimbare serală pe la operele genialului sculptor național.
A doua zi, simpozionul s-a desfășurat chiar la Kilometrul 0 al orașului, la Muzeul Județean Gorj, unde s-au aranjat frumoase expoziții: astrofotografii de expertul județului, Marian Lucian Achim, suveniruri și telescoape de la firma Telescop Expert din Miercurea Ciuc (reprezentată de Szende Feher de la Asociația Astronomică Maghiară din Transilvania) și meteoriți din colecția expertului național Răzvan Andrei.
La început a avut loc o ceremonie cu profesori și elevi locali, care s-au afirmat în astronomie, aceștia din urmă fiind premiați.
Spicheri au fost Marcel Jinca (istoria Astroclubului SARM Gorj), Valentin Grigore (istoria SARM), Liliana Afrodita Boldea (Universitatea din Craiova, Sistemul Solar și asteroizi), Nicoleta Pazmany (președinte Astroclubul Meridian 0 din Oradea, astro-robotică), Cosmin Sorin Micloș (președinte Asociația Ucenicul Astronom din Miercurea Ciuc, educație), Cristian Dănescu (Institutul Astronomic, un proiect umanitar de ajutare a unui copil invalid să studieze astronomie), Ștefan Costache (președinte Astroclubul Astronomer Experience din Constanța, educație), Andrei Juravle (președinte Astroclubul Antares din Timișoara, educație), profesorii locali Cristian Gîrdu (probleme de fizică spațială) și Sorin Berca (poluare în spațiul cosmic), Virgiliu Pop (Timișoara, lider al ESERO-România și vicepreședinte al ROSA, educație) și o echipă de profesoare, Adina Oancea, Florentina Ileșan și Anca Peptan (tot de la ESERO-România, toate din Sibiu, educație).
Încurajat de organizatorul Marcel Jinca, am produs între prezentări mai multe momente de astropoezie de toate felurile (normală, proverbe, țipurituri-strigături, catrene, fantasy-uri, chiar și un astro-sketch astropoetic-muzical umoristic).
A urmat o seară pentru publicul larg cu telescoape la Coloana Infinită, iar în ziua următoare am vizitat Muzeul Țăranului Gorjean de la Curțisoara și Mânăstirea Lainici.
Ne-am oprit și la Bumbești Jiu, unde am vizitat distinsul liceu Mihai Viteazul, unde își are sediul Astroclubul SARM Gorj, și casa de cultură a orașului, unde am fost primiți chiar de primar și am descoperit un colț încântător de astronomie (creat de același Marcel Jinca) în biblioteca instituției.
Am selectat 52 de imagini de la eveniment (49 făcute de mine, 2 de Marcel Jinca și 1 de Valentin Grigore), pe care le redau mai jos sub forma următorului poem fotografic:









































































































Între amintirile de neprețuit cu care am rămas se numără și una pe care am concretizat-o într-o astrohaiga, cu haiku-ul scris de mine și fotografia realizată de Valentin Grigore, pe care am publicat-o la vremea ei pe website-ul organizației mondiale Astronomers Without Borders.
O redăm mai jos, dar mai întâi haiku-ul în românește (care în traducere a ieșit cu mai mult de 17 silabe):

Doar normalitate;
bucuria meteoritică
a unui simplu copil



Și încheiem cu starea de spirit din perioada evenimentului:

Târgu Jiu e un oraş aparte
Pentru astronomi, acuşi.
Infinitul nu este departe
Când aproape e Brâncuşi.
(Andrei Dorian Gheorghe)

COLOANA INFINITĂ ÎNSORITĂ
Foto de Valentin Grigore



*

Director: Andrei Dorian Gheorghe
Președinte fondator al SARM: Valentin Grigore
Web master: Florin Alexandru Stancu
Secretar general: Ecaterina Rusu
Membru de onoare: Dănuț Ionescu
Portal publicație: https://cosmopoetry.ro/noi-si-cerul-literar/
Adresa de contact: [email protected]
ISSN 1454-3052

*

© 2026 SARM
(Societatea Astronomică Română de Meteori)