SUPLIMENTUL 1
PE IANUARIE 2026
AL PUBLICAȚIEI „NOI ȘI CERUL (LITERAR)”

(Notă autor:
Inițial mi-am dorit ca, după colecția de șapte cărți despre istoria mișcării astronomice naționale și cea de astropoezie a Societății Astronomice Române de Meteori, pe care am publicat-o la Editura Astromix – ultima fiind chiar un „hipertratat astroumanist” în care am exemplificat consistent astrocatrenul și avangarda astropoetică, anticipând ce va urma aici –, această lucrare să fie o carte tipărită editorial, pe care s-o lansez la super-evenimentul Târgoviște Astro-Space-Fest, organizat de Valentin Grigore și SARM în Octombrie 2025.
Dar nu mi-am calculat bine pașii din lipsa timpului suficient disponibil și m-am ales cu o ratare, iar ulterior mi-a venit ideea de a o publica întâi online ca supliment serial al deja bine conturatei publicații „Noi și Cerul (literar)” – nu sunt nici primul, nici ultimul care procedează așa – tocmai în ideea de a fi accesibilă unui număr mult mai mare de potețiali cititori, inclusiv din lumea literară.
Aceasta pentru că aici este vorba despre istorie culturală, atât literară, cât și astronomică, și mai ales despre reinventarea unei specii poetice pe baze astronomice.
Și pentru că include 12 capitole, vor fi tot atâtea suplimente, corespunzător celor 12 luni ale anului 2026, fiecare dintre acestea urmând a fi lansat simultan cu lansarea numărului lunar „titular” al publicației mamă.
Mai mult nu vă spun acum, prefer ca tot ce va urma să fie o surpriză, inclusiv subtitlul-astrocatren de mai jos.)

COSMO-COMEDIE CU OXIGEN
ȘI-ELEMENTE ASTRALE DE TEREN
PENTRU CEI CARE MERG CU-ACELAȘI TREN
SĂ LE CÂNTE STELELOR UN REFREN

CAPITOLUL I:
ASTROCATRENE PENTRU O SCURTĂ CERCETARE
DE ISTORIE LITERARĂ

Mai mult ca sigur, cei mai mulți poeți care se respectă au încercat să scrie la viața lor cel puțin un catren, o specie poetică practicată încă din antichitate de eleni și romani.
Având în vedere și faptul că acești antici ne-au lăsat moștenire denumirile constelațiilor nordice și respectiv ale planetelor, m-am simțit dator să le închin câte un catren de inspirație astronomică, așa cum voi proceda, de altfel, la toate temele pe care le voi anunța în acest capitol.
Încep cu grecii antici printr-o comparație dintre muntele lor sacru - în jurul căruia și-au țesut legende cerești - și cel mai mare munte din sistemul solar, cu același nume, dar de vreo șapte ori mai înalt, aflat pe planeta vecină, Marte:

Olympus Mons nu e Olimp
Și chiar dacă-i mai lung în timp
Și mult mai înalt în spații,
N-a inventat constelații!

Și, desigur, continui cu romanii, care ne-au lăsat personificarea planetei noastre ca Terra Mater și ne-au oferit nume și pentru celelalte planete, dedicația mea fiind:

Iată cum astronomia
A învins astromancia.
Au spus romanii dezghețați:
-Zeii sunt planeți deghizați!

Mai târziu, catrenul a fost adus pe cele mai înalte culmi de persanul Omar Khayyam - căruia i-a fost ridicată o statuie în Parcul Kiseleff din București și de la a cărui naștere vom sărbători 1000 de ani peste vrei două decenii.
(Prefer să nu amintesc și despre misterioasele catrene de anticipație de mai târziu ale astrologului francez Nostradamus tocmai pentru că acestea au fost interpretate de multe ori abuziv, intens și fără baze reale de cei care vor să bage lumea în sperieți.)
Deși catrenele („Rubayatele”) lui Khayyam au fost tălmăcite excelent în românește de George Popa acum câteva decenii, am încercat mai jos chiar eu o traducere personală după un catren de-al său cu abordare cosmică dintr-o… traducere în altă limbă față de original.
(Știu că traducere din traducere nu sună grozav, dar am conștiința că am păstrat spiritul acestuia.
Și apoi, având în vedere câte am făcut pentru astropoezia mondială, sper că Omar Khayyam nu se va supăra pentru că mi-am permis să-l interpretez astfel.)

Stelele se rotesc la greu
Năucindu-ne sub Lună.
Khayyam, chibzuiala-i bună
Și despre cer - îți zici mereu.
(Omar Khayyam, re-tălmăcire de Andrei Dorian Gheorghe)

Khayyam a fost un geniu polivalent: inovativ în matematică, astronom realizator al unui nou calendar solar într-o lume musulmană care idolatriza Luna și, cum spuneam, autor de catrene minunate.
De aceea, la rândul meu, i-am dedicat următorul catren (avangardist de tip astro-SF-ist, în care m-am dat drept călător în timp):

Îi vorbeam respectuos: „Dragă Omar,
Ai cuceri și Luna cu al tău har!”
Și, vă mai spun, deloc nu îndrăzneam
Să îl înfrunt prin versuri pe Khayyam!

În Țările Române, primele catrene s-au scris în mediul religios din secolul 17, iar secolul 19 a adus dezlănțuirea în scrierea acestei specii sub mai multe forme: umoristică, de epitaf și în special de epigramă, la cea din urmă excelând, în prima jumătate a secolului 20, Păstorel Teodoreanu, care a fost un mare iubitor al vinului (ca și Omar Khayyam) și al băuturilor de elită.
Nepactizând cu sistemul comunist, acesta a fost o vreme, din nefericire, deținut politic, ceea ce ne arată încă odată ce mult rău au făcut lumii regimurile totalitare.
Mi-am permis să îi dedic și lui un catren:

Epigramist, Păstorel
Lăuda vinul și el,
Și o făcea cu-atâta dar
Că vinul devenea stelar!

Și dacă tot am aruncat o privire în istoria literaturii române, m-am gândit să le dedic alte catrene unora din marii autori care, într-un fel sau altul și mai mult sau mai puțin, au avut atingeri cu poezia astronomică.
În acest sens, cel dintâi care a arătat o bună cunoaștere a stelelor, înșiruind constelații în „Istoria ieroglifică”, a fost Dimitrie Cantemir, pentru care am compus catrenul:

Deși ne-a cam fost chiar soare
Pe-nceputuri literare,
D. Cantemir, cu ardoare,
A scris de forme stelare.

Dintre cei ce au dedicat versuri astrului nostru suprem, l-am ales pe cel care l-a inclus chiar și în „Hora Unirii” și în „Imnul Regal” („Trăiască patria/ Cât soarele ceresc…”) și a scris „Imn către soare”, Vasile Alecsandri, pentru care am compus ca dedicație:

Suntem făcuți ca pe-orice cărare
Să ținem tot timpul cont de Soare
Pentru că lumina lui ne face
Să nu îl lăsăm deloc în pace.

Iar dintre cei ce au scris despre satelitul nostru natural, l-am ales pe cel care în „Nocturnă” a considerat Luna „un continent cunoscut”, George Bacovia, pentru care am compus catrenul:

Avem cinci continente normale,
Și-Antarctica (nu-i pe-aceeași cale!),
Plus încă unul cu mai mult mister,
Numit Luna, care se află-n cer.

I-am apreciat în mod deosebit și pe doi dintre poeții care au scris despre planete, iar celui dintâi, Ion Pillat, i-am dedicat catrenul:

Prin propriul său „Circ planetar”,
Negândind un câștig la zar,
Ci unul bine conturat,
Pillat s-a „planetizat”!

Iar celui de-al doilea, poetul Ion Barbu (alias matematicianul Dan Barbilian), care a scris “Ritmuri pentru nunțile necesare”, i-am dedicat un alt catren:

Matematic, pe-ndelete,
A poetizat planete
C-un admirabil elan
Barbu cel Barbilian.

Și pentru că în Ianuarie 2024 am avut bucuria de a admira pe cer patru din cele cinci planete vizibile cu ochiul liber (a cincea, Mercur, e oricum foarte mică și se vede rar), respectiv Venus (după apusul Soarelui), Jupiter (la puțin după opoziție), Saturn și Marte (la opoziție), mai prelungesc atracția pe care o trăim față de planete preț de încă un catren:

Avenusizasem ’nainte
Și-ajupiterizam cuminte
Tocmai când mama amartiza
Și taticu’ asaturniza.

Cât despre cei ce au scris poezii despre comete, s-au remarcat Grigore Alexandrescu, A. Mirea (în fapt, combinata Ștefan Octavian Iosif & Dimitrie Anghel) și George Topârceanu (primul a fost inspirat probabil de Cometa Bronsen, ceilalți de Cometa Halley), așa că le-am dedicat și lor un catren:

Alexandrescu și A. Mirea
Visau comete mai tot anu’
Fără să se piardă cu firea
Că îi va urma Topârceanu!

Desigur însă, pe primul plan se situează Mihai Eminescu, care prin poeziile „Scrisoarea I”, „Luceafărul” și „La steaua” a intrat direct în astrofizică.
Lui i-am dedicat următorul sărman catren:

Big Bang-ul și apoi entități stelare,
Fenomene cosmice… dar cât ne doare
Că noi ne împiedicăm, iar ele tot merg
Să se bucure cu orice rază și erg?

M-am mai gândit și la magnificul volum de poeme în proză al lui Tudor Arghezi, „Ce-ai cu mine, vântule?”, pentru care am scris catrenul:

Nu îl citesc în fiecare zi
Pe poetul scriitor Arghezi,
Dar dânsul a cântat vântul hoinar
Și-acesta poate fi și flux solar!

Aș mai adăuga și că literații cei mai prestigioși din Transilvania, poetul George Coșbuc și scriitorul Liviu Rebreanu, s-au arătat cunoscători onorabili ai astronomiei timpului lor, așa că m-am simțit dator să le dedic și lor un catren:

Știu, m-a ajutat enorm progresul
Să-mi îndrept spre astre interesul,
Dar nu aș vrea să creadă că-s năuc
Ardelenii Rebreanu și Coșbuc!

Au existat însă și poeți importanți care n-au avut exprimări tocmai fericite din punct de vedere astronomic, cum ar fi „steaua Venus” din poezia „Frumoasa cea din urmă” a marelui patriot unionist Octavian Goga - el a mai „comis-o” și în „Cântare”, unde a scris „lună, stea vicleană”-, care, ca politician, din păcate, a cam dat-o la bătrânețe pe naționalism extremist.
Problema acum ar fi că Venus este o planetă, iar Luna este un satelit.
(Mă întreb ce ar zice iubitorii cerului despre mine dacă aș scrie de bunăvoie „Arcturus, asteroid nesupus” ori „Procyon, planetă cu manșon” sau „Antares, satelit fără stres”, toate acestea fiind, de fapt, stele.
Oricum, mi se întâmplă și mie uneori să greșesc „neforțat” din lipsă de concentrare sau din grabă și în acest sens am remușcări mereu și îmi cer iertare apoi față de toată lumea. Iar despre greșeli involuntare și corectarea lor, l-aș cita pe marele umorist american Mark Twain, care, când un reporter i-a zis că aflase vestea că a murit, i-a răspuns că „zvonul este exagerat”.
Dar când scriu astropoezii sunt, de regulă, foarte atent.)
Iar în ce privește acest aspect astronomic pe care l-am depistat de două ori la marele poet ardelean, n-am putut decât să scriu catrenul avangardist atemporal:

Când eu nu voiam la yoga,
Scria Octavian Goga
Cum că Venus este o stea.
Cu tot respectul, nu-i așa!

Mai mult, marele critic literar George Călinescu (criticat la rândul său, moral, de unii pentru că a pactizat prea ușor cu regimul comunist, dar probabil că nu s-a putut altfel în acele vremuri extrem de periculoase), care a lăsat o moștenire uriașă literaturii române, cuprinzând-o în analize ca nimeni altul (eu personal îi sunt recunoscător pentru încântarea pe care mi-au prilejuit-o acestea, în special în anii tinereții mele), nu s-a arătat interesat de literatura astronomică a lui Victor Anestin și de superbul poem astronomic „Spre infinit” de Alexandru Anestin.
Acest aspect m-a făcut să scriu:

G. Călinescu în viață
Vedea Cosmosul prin ceață
Căci, neînțepat de raze-spini,
Nu i-a clasat pe Anestini.

Din nefericire, această mică anti-moștenire s-a perpetuat până astăzi (dovada: lipsa de reacție a criticii literare contemporane românești față de o mișcare de creație tot românească, cea de astropoezie a Societății Astronomice Române de Meteori, care, așa cum am mai spus și demonstrat de multe ori, este cea mai puternică din lume la această categorie de la mijlocul anilor 1990 încoace).
Prin urmare, această situație m-a determinat să scriu doar:

Există mulți critici literari
Care în noapte-și pun bretele
Și-apoi le agață de șalvari
În loc să privească la stele.

Dar mai bine să cred că lucrurile se vor corecta în viitor și să revin la inspirația dată de astronomie, de astă dată pentru niște fenomene anuale spectaculoase, a căror teoretizare deplină a fost de dată mai recentă.
Este vorba despre curenții de meteori și, implicit, de poezii scrise de trei mari creatori români, în care am putut identifica astfel de fenomene.
Încep cu versurile din „Noaptea Sfântului Andrii” de Vasile Alecsandri (celebrată tradițional pe 30 Noiembrie, dar așa cum se știe, schimbarea calendarului iulian cu cel gregorian în România - în anul 1924 - a dus ulterior la reglarea timpului cu aproape două săptămâni), în care am identificat curentul Geminidelor (astăzi activ spre jumătatea lunii Decembrie).
Iar acum am scris următorul catren, dedicat acelei creații:

Sfântul Andrei obișnuia
Să ia măsuri de ziua sa
Și îi nimicea pe strigoi
Cu Geminidele de soi.

Apoi, în „Luceafărul” lui Mihai Eminescu am identificat posibilitatea ca zborul acestuia să fi fost inspirat de un bolid (adică meteor mai strălucitor decât orice planetă; conform Uniunii Astronomice Internaționale; vedeți însă că în DEXonline scrie că acesta ar fi „meteorit cu dimensiuni mari”, ceea ce pentru iubitorii cerului nu sună tocmai bine) din curentul din luna Mai numit Eta Acvaride.
Așa că am scris catrenul următor, dedicat acestui aspect din minunatul poem al geniului național:

Cătălin și Cătălina
Nu știau că îi va ploua
Luceafărul de peste plai
Cu Acvaridele de Mai.

Iar în „Noi și pământul” de Lucian Blaga, o poezie de vară, mi se pare clar că este descris curentul Perseide, ceea ce m-a inspirat să compun în cinstea creației sale:

Perseu nu-i demon al nopții,
Ci-un erou pe calea sorții
Care-n verile toride
Ne-alintă cu Perseide.

Nu în ultimul rând, am ales și un fragment de proză din „Despre cometă” de Ion Luca Caragiale, în care un elev îi povestește pedagogului „de școală nouă” despre o ploaie de stele de iarnă, fapt petrecut nu la multă vreme după ce Cometa Biela lăsase în urma ei curentul meteoric Bielide sau Andromedide.
Iar în intervenția elevului am identificat un alt curent de meteori important, despre care veți afla în catrenul următor, pe care l-am dedicat acestui sketch al umoristului național:

Pedagogul Rostogan
S-a cam dat pe tobogan:
A scăpat de-Andromedide,
Dar… cam frig la Quadrantide!

În același timp, extinzându-mi privirea și asupra avangardei literare românești, țin să-i elogiez pe cei care în perioada interbelică au dus România la acest capitol între cele mai active poziții din Europa (Ion Vinea, Marcel Iancu, Benjamin Fundoianu, Sașa Pană, Stephan Roll și mai mulți care i-au urmat).
Am scris un catren și pentru memoria acestora:

Scriitorii avangardiști români
Se pare că nu au avut stăpâni,
Asaltând al cuvintelor mister
Așa cum rachete se avântă-n cer.

Iar din cadrul avangardei românești, de-a lungul timpului, au țâșnit în lume fondatori de curente literare internaționale inovatoare, astfel încât, căutând în plus și puțină inspirație astronomică, încerc mai jos să exemplific în încheierea capitolului introductiv, tot prin câte un catren personal, cum m-am raportat la acestea în spiritul lor:
-față de dadaism (cu Tristan Tzara ca principal fondator în Elveția şi Franța):

Am văzut din Baia Mare
Activitate în Soare
Și-am zărit din Baia Sprie
Trafic greu în Galaxie.

-față de letrism (fondat de Isidore Isou în Franța):

Veselul din Deveselu
Spăla veséla, dar Relu
Nu bănuia că vésela
Doamnă Stela e o stea.

-față de literatura absurdului (în care Eugen Ionescu a fost co-fondator al teatrului de acest fel, tot în Franța):

-Luceafărul nu-i Mefisto! -
Contele de Monte Cristo
A spus pe când dansa tango
Contele de Monte Carlo.

-față de paradoxism (fondat de Florentin Smarandache în SUA):

Când un astronom explică
Unde Universul pică,
E clar că e om întreg
Căci prea multe nu-nțeleg!

Cam acestea au fost, în mare măsură, unele dintre bazele literare ce mi-au oferit inspirație pentru demararea unei ample acțiuni dedicate poeziei de tip astrocatren avangardist.
Și cum dincolo de literatura clasică, inspirația supremă mi-a oferit-o astronomia, închei acest capitol-eseu cu un astrocatren dedicat unor corifei ai României.
Primul este cel ce a oferit lumii prima lucrare monumentală românească de cercetare astronomică (practic, teza sa de doctorat din 1878, susținută la Universitatea Sorbona din Paris, „Despre invariabilitatea axelor mari ale orbitelor planetare”), Spiru Haret, al cărui nume a fost dat unui crater de pe Lună de comunitatea astronomică internațională. Ulterior episodului din Franța, acesta, ca ministru al instrucțiunii publice la începutul secolului 20, a fost principalul susținător pentru fondatorul mișcării astronomice românești (care i-a reunit pe astronomii amatori români în prima societate națională de astronomie), Victor Anestin, al cărui nume a fost dat tot de Uniunea Astronomică Internațională unui asteroid, prin inițiativa proiectului EURONEAR (condus de dr. Ovidiu Văduvescu din Insulele Canare), care de altfel l-a și descoperit…

Asteroidul Anestin
Și craterul Haret, din plin,
Au contribuit la un vis:
Plan ceresc românesc deschis!

*

Director: Andrei Dorian Gheorghe
Președinte fondator al SARM: Valentin Grigore
Web master: Florin Alexandru Stancu
Secretar general: Ecaterina Rusu
Portal publicație: https://cosmopoetry.ro/noi-si-cerul-literar/
Adresa de contact: [email protected]
ISSN 1454-3052